Având o denumire foarte sugestivă și faimoasă, satul Veneția de Jos (în maghiară Also Venicze, în germană Unter-Wenitze), este un sat pitoresc din sudul Țării Făgărașului, din judetul Brașov. După ce intri pe drumul județean Sercaia- Hoghiz zărești la un moment dat în depărtare turlele semețe ale celor două biserici, care par că plutesc în albastrul cerului senin, și știi că ai ajuns într-un sat din alte vremuri. Satul este străbătut de o vale, Valea Veneției, care se varsă apoi nu departe de sat, în râul Olt.

    Țara Făgărașului este considerată cea mai frumoasă și întinsă entitate socio-politică a Transilvaniei, având și cea mai numeroasă populație românească. Este “Terra Blahorum de Fugras”, atestată documentar încă din anul 1222, așezată în centrul țării, marginită de Munții Făgăraș și de apele Oltului, fiind locul unde se întretaie drumurile istoriei spațiului carpato-dunărean.

Originea denumirii pe scurt:

   Denumirea satului este una originală, ce datează cel puțin din anul 1235, nefiind schimbată de-a lungul timpului. Există mai multe teorii cu privire la numele său, neexcluzând nici legăturile acestei localități cu venețienii din actuala Italie.

1. Transilvania având unele dintre cele mai importante depozite de sare din Europa, a devenit de-a lungul timpului un pion principal în comerțul cu sare. Tranzitul acestor bunuri se făcea pe așa numitele “Drumuri ale sării” din Transilvania, atât terestre, cât și fluviale: de pe Mureș, dar și cursul superior al Oltului până la Dunăre. Venețienii, având gurile Dunării sub control, conform tratatului încheiat la 1082 cu Împăratul bizantin Alexios Comnem, preluau cu vasele lor sarea venită pe Olt la Dunăre. Se poate ca, în incursiunile lor pe drumul sării, aceștia să fi fondat această localitate, lângă Olt, dându-i numele locului lor de proveniență. Un posibil argument care să susțină această ipoteză îl reprezintă și descoperirea arheologică întâmplătoare, în anul 1965, a unei monede romane imperiale bătută la Tomis și datată sec. II-III d.Hr.
2. În anul 1728, vicarul greco-catolic Ionașcu Monea, din Veneția de Jos, sculptează pe o piatră, scrisă în limba latină cu caractere chirilice, ce apoi o lipește de zidul casei sale, genealogia lui, care duce până la anul 1185, la un anume “Grigore Venețianul”, vistiernicul legendarului Negru-Vodă. Este posibil ca acest Grigore Venețianul să fi dat numele satului, întru-cât conform inscripției, primise de la Negru-Vodă și pamânturile de aici. Numele lui nu înseamnă neapărat că a fost venețian, ci poate însemna că făcea comerț cu venețienii sau fusese școlit în Veneția. Lespedea cu inscripția genealogică, datată la 1728, blazonată cu însemnele heraldice ale familiei Monea și realizată probabil în urma primirii diplomei de înnobilare, dată de regele Carol al VI-lea, la 07.03.1718[1], pentru a ramâne “scris în piatră” peste veacuri, se află în prezent la Muzeul din Cetatea Făgărașului.
3. Un faimos istoric roman, Nicolae Densusianu(1846-1911) afirma, în lucrarea sa „Dacia Preistorică”, că satul ar fi fost înființat de coloniști romani stabiliți în Dacia, în vecinătatea geților, și susține că Veneția din Țara Făgărașuluiar avea aceeași origine cu Veneția din Italia. Chiar istoricul grec Herodot afirmă că în vecinătate cu geții locuia un popor numit veneti sau vineti.

4. Despre numele satului există și o variantă a lingvistului Alexandru Graurși anume că denumirea de Veneția provine de la „vinețeală”. Vinețeala este un praf albastru care se adaugă în var la spoitul caselor și care dă pereților culoarea vânătă (albastră). Cu toate acestea este puțin probabil să fie așa, deoarece majoritatea satelor din zonă foloseau această culoare pentru casele lor, fără a se denumi însă după aceasta.

Despre sat:

   Veneția Făgărașului a fost atestată documentar încă din anul 1235, când Papa Grigore al-IX lea poruncește efectuarea unei cercetări în pricina dintre episcopul Transilvaniei și mai mulți preoți din zona sudului Țării Făgărașului, printre care și un anume “Conrad de Venetiis” , fiind astfel unul dintre satele cu cea mai veche atestare din Țara Făgărașului.

   Satul a fost din cele mai vechi timpuri un important centru administrativ, judecătoresc, economic, comercial, cultural, având chiar și o mică industrie înfloritoare. Oameni destoinici, localnicii se ocupau, pe lângă agricultură, cu prepararea varului (existau 30 de cuptoare in sat), negoțul cu lemne, producerea de țigle și cărămizi (6 ateliere), în sat fiind chiar și un important centru de cojocărit.

   La începutul sec XIX localitatea avea statut asemănător unui mic orașel provincial. Enumeram în continuare câteva autorități ce a adăpostit Veneția de Jos[2]:  Primărie, Judecătorie, Pretură, Ocol Silvic, Notariat cercual, Protopopiat Unit, “Școala centrală ortodoxă” cu patru clase- înființată în 1858 și care deservea inițial un numar de 22 de comune, Biserică ortodoxă și Biserică Unită, Școala confesională unită înființată în 1882, Banca Venețiană îinființată în anii 1900),ce deservea toată împrejurimea inclusiv o parte din Târnava Mare, Poșta centrală și telefon (deservea 6 comune), Circumscripție medicală și punct farmaceutic, moașe, surori medicale etc., Post de Miliție pe mai multe comune, Grădiniță de copii, Post de pompieri cu două pompe de stins focul, singurul în toată împrejurimea, Agent agricol, Perceptorat pe 5 comune, Prăvălie și cârciumă comunală, Târg de țară ținut de 3 ori pe an la date fixe, în împrejurimi târguri mai existau numai în Rupea, Șercaia, Făgăraș și Codlea, Moară sistematică cu volturi, singura în felul ei în tot județul Făgăraș, Băi calde și reci (Veneția de Jos a fost și stațiune balneară cu ape cloruro-sodice-iodo-bromurate și nămol feroginos. Băile datau de la începutul anilor 1900, cu modernizări ulterioare, ca mai apoi să fie distruse voit în perioada comunistă, cu buldozerele, datorită mișcării de rezistență din Făgăraș și drept pedeapsă pentru locuitorii care nu se supuneau regimului comunist).