ISTORIA CASEI ȘI A FAMILIEI COMANICI
Casa a aparținut din vremuri străvechi familiei de boieri Komanics-Comanici. Primul proprietar căruia îi cunoaștem numele indirect a fost preotul Ioan Komanits, cel care a ridicat în anul 1796 a doua Biserică a Satului, actualmente Monument Istoric. Casa a aparținut apoi urmasilor din tată în fiu astfel: lui Mateiu Komanits, Matei Komanits, Matei Ioan Komanits, Ioan Comanici. Cu Ioan Comanici se întrerupe linia familiei Comanici pe aceasta ramură, acesta nemaiavând urmași de genul masculin, singurul lui băiat murind în al Doilea Razboi Mondial. Prin cumpărarea de la ultimul proprietar ce nu mai era rudă de sânge, familia Grancea-Stoika a răscumpărat moștenirea Comanici.
De-a lungul timpului familia Comanici a dat satului și țării, oameni de o valoare importantă, oameni patrioți, care și-au trăit viața în armonie cu ei înșiși și cu cei din jurul lor, contribuind la binele nației . Avem astfel o seamă de boieri cu renume în Tara Făgărașului, o întreaga linie de preoți ortodoxi care au slujit în satul Veneția de Jos, și nu în ultimul rând o generație de intelectuali care și-au pus cunoștințele în serviciul celorlalți: medici, avocați, ingineri, profesori, notari, întemeietori de bănci și școli, comercianți, filozofi și scriitori (inclusiv Emil Cioran, a cărei mamă se trage din familia notarului Comanici din Veneția de Jos).
Istoria familiei Comanici se leagă de o inscripție genealogică gravată pe o piatră (datată 1728) gasită pe casa lui Ionascu Monea (din Veneția de Jos), Vicar Greco-catolic al Făgărașului și Protopop Notar al Soborului Mare de la Alba Iulia 1700. Inscripția se află în prezent la Muzeul Valer Literat din Cetatea Făgărașului.
Genealogia familiei Comanici, poate fi urmarită astfel până în anul 1185, și se dovedește că familia este o familie de boieri cu vechime, ridicati la acest statut de către însuși Negru-Vodă, care îi dă in stăpânire vistiernicului său Grigore Venețianul patru văi și dealuri, printre care și pamânturile Veneției de azi.
Documente și diplome de înnobilare ale familiei Comanici
Așa cum reiese și din genealogia lui Ionașcu Monea, famillia Comanici se regăsește pe aceste meleaguri încă din cele mai vechi timpuri. Deși sigur este mai veche decât prima atestare documentară, relatăm mai jos totuși mențiunile găsite în documentele vremii, inclusiv diplomele de înnobilare:
- 19.01.1564 – prima atestare documentară, găsită în colecția de documente Hurmuzachi: Gheorghe Daczo, dregător de Făgăraș, scrie brașovenilor în anul 1564, despre oile lui Koman Solomon din Veneția, care s-ar fi aflat o parte în ținutul Brașovului.[1]
Document 19.01.1564 de primă atestare a numelui Koman din Veneția (ascendent al familiei Comanici)
- 20.04.1628 – prima diplomă de înnobilare (din informațiile cunoscute), dată de Principele Transilvaniei Gavriil Bethlen ca “nova donatio”, adică de recunoaștere a statutului boeresc pe baza hrisoavelor mai vechi, lui Stojka Solomon și Demetrium Komanics, (ce se trag din Koman- stră-strănepot al lui Grigore-Venețianul; numele de botez Komanics devenind ulterior nume de familie Komanicz- Comanici). Acesta, așa cum este specificat în textul diplomei, “se confirmă în toate privilegiile, libertățile, unitățile și prerogativele de care se bucurau în vechime adevarații boeri ai Țării Făgărașului și îndeosebi se întărește în posesiunile lui boeronale avitice (vechi) din Veneția și Cuciulata, cu apartenențele lor stătătoare, din vecini și țigani, din pamânturile cultivate și necultivate, din agrii, praturi, pășuni, câmpuri, fânețuri, păduri, munți, văi, ape, pâraie, piscine, drepturi de morărit și alte asemenea foloase, ce le-au avut ei de la moșii si strămoșii lor.”
Această diplomă din păcate nu s-a mai regăsit în original (sperăm noi a spune “încă”). De ea se aminteste însă în diverse alte diplome și transumpturi ale familiei Komanics și Stoika, ai căror urmași și-au reînnoit statutul boeronal, luându-și noi diplome de recunoaștere, pentru a nu pierde privilegiile și moșiile lor.
Regăsim textul diplomei de la 1628 în următoarele documente[2]:
-06.03.1669- transpumt eliberat lui Sztan Komanics, fiu al lui Barb, acesta al altui Barb, fiu al lui Koman, al lui Dumitru Komanics[3] (copie a diplomei de la 1628).
-27.02.1700- diplomă de înnobilare de la Leopold I, pentru Ioannes și Nicolaus Sjtojka, (dată în baza diplomei din 1628 și în care este menționat integral textul diplomei de la 1628) – original găsit în casa Comanici.
– 15.06.1718 – reconfirmare statut nobiliar și conferire de blazon de către Carol VI, Împărat al Austriei, Rege al Ungariei și Principe al Transilvaniei pentru Ioannes (căpetenie în Principatul Transilvaniei și în Țara Făgărașului) și Nicolaus Stoika (în textul diplomei se replica integral textele diplomelor din 1628 și 1700)
– 07.05.1831- “Transumptul Gubernial” dat de regele Francisc I preotului Matei Comanici, neunit (în care se replică textul integral al diplomei de la 1628 și transumptului de la 1669)[4].
Diploma de la Leopold I- 27.02.1700-original găsit in Casa Comanici
- 06.03.1669 – Transumpt (copie) pentru diploma din 20.04.1628 emis de Arhiva Capitlului Bisericii din Alba Transilvaniei pentru Sztan Komanits si frații săi buni Ioannes și koman, fiii lui Barb, fiul, de asemenea, al lui Barb, fiul lui Koman, fiul lui Dumitru Koman Komanics alias Solomon de Veneţia de Jos. Acest transumpt este arătat de preotul Matei Comanici în anul 1831, spre a i se face un nou Transumpt de către unul din notarii acreditați ai Regelui Francisc I.
- 08.12.1669 – Mihail Appafi, Principele Transilvaniei, înnobilează pe Stephanus Komanicz, pentru merite militare. Diploma este scrisă pe pergament, cu text latinesc, marcat prin anumite cuvinte cu litere de aur, de care atârnă, prinse cu fire de mătase, sigiliile princiare de ceară, închise în cutie de metal.
Diploma de la Michael Apaffi- 08.12.1669- original găsit în Casa Comanici
Blazonul boeresc al familiei Comanici- din diploma de la 08.12.1669
Deasupra textului, în colțul din stânga este imprimat color însemnul nobiliar, descris astfel în diplomă: “un scut de culoarea cerului, în al cărui câmp sau arie se poate vedea un om întreg îmbrăcat într-un veșmânt verde și șezând pe un cal negru ținând în mâna dreaptă o sabie scoasă din teacă; deasupra scutului este așezat un scut ostășesc închis, pe care îl acoperă o coroană regească împodobită felurit cu pietre prețioase și cu mărgăritare, iar din vârful coifului, revârsându-se de o parte și de alta, niște panglici sau fâșii de felurite culori îmbracă și împodobesc în chipul cel mai frumos marginile scutului – așa cum toate acestea sunt exprimate mai limpede și sunt zugrăvite în capul sau începutul scrisorii de față de mâna pricepută și de arta Pictorului”.
Genealogia Familiei Komanits (azi Comanici)
Din documentele studiate până acum și diplomele boerești date de diverși Principi ai Transilvaniei, se poate deduce că genealogia familiei Comanici este următoarea:
Grigore Venețianul – vistiernicul lui Negru Voda- 1185
Grigore II -1216
Grigorie
Grigore II – 1250
Koman
………………………
Dumitru Komanics- diplomă de înnobilare de la Gavriil Bethlen, 20.04.1628
Sztan Komanics – act de recunoaștere a drepturilor boierești 06.03.1669
………………………
Ionașcu Komanics – preot între 1790-1796
– ridică noua biserică ortodoxă
Ioan Komanics – preot între 1796-1805
Mateiu Komanici – preot între 1805 și 1846
– obține act de recunoașterea a drepturilor boerești la 07.05.1831
– a mai avut alti doi fii-
- Nicolae – urmași mutați în Tg. Secuiesc
- Gheorghe Comaniciu, preot în Veneția de Jos, care a născut pe:
– alt Gheorghe 1835-1889, tot preot în Veneția,
– pe Nicolae 1837-1889, învățător în Veneția și
– pe Iosif 1847-1922, care își schimbă numele în Comănescu; fiul lui, tot Iosif Comănescu, a fost preot căpitan în Primul Război Mondial[5].
Matei Komanits – (1820-1876)
Ioan Matei Komanits – (1836-?)
– primește diplomă de participare în razboiul din 1866
– căsătorit cu Ana Comaniciu în 1868[6]; a mai avut alți doi fii Pompiliu și Alexandru
(decedați amândoi se pare în Primul Război Mondial)
-are doi frați din care notarul Gheorghe Comanici, zis și “Baronul”. Fiul acestuia, avocatul Octavian Comanici, a scris Monografia Satului Veneția de Jos, iar una din fiicele acestuia Elvira Comanici a fost mama lui Emil Cioran[7].
Ioan Comaniciu (1878-1953)
– Director general de vânătoare, subadministrator “Casa Pădurilor” și Președintele Consiliului Tehnic Silvic, în Ministerul Agriculturii și Domeniilor Bucuresti.
– Primește diverse diplome de la Regii României
Tiberiu Ioan Comanici (1910-1944) – absolvent al Școlii Politehnice, secțiunea silvică; mort pe front în Al Doilea Război Mondial, fără urmași.
Delia Maria Comaniciu (1913-1996) – Avocat și Doctor în Științe juridice; fără urmași;
Doina Comaniciu (1934-2013) – inginer, absolventă a Institutului Politehnic București – Facultatea de electronică și telecomunicații; fără urmași.
Diploma de participare in razboiul din 1866 a lui Ioan Matei Komanits
Ioan Comanici (1878-1953)
Originea numelui Comanici
- Nicolae Densușianu în cartea sa “Dacia Preistorică” reduce originea numelui Coman la timpurile de zamislire a neamului românesc, la o ramura a pelascilor, numita Coma-ti, care purtau ca semn exterior al demnității și valorii lor, “coma” adica plete lungi, formând gintea Comanescigi de la care s-ar fi păstrat și numele cătunelor și satelor din partea de apus a României, din Oltenia de azi și unele din Transilvania de sud.
- O alta teorie este că familia ar fi de origine cumană, bazându-ne și pe arborele genalogic, unde găsim că familia se trage din Grigore Venețianul, vistiernicul lui Negru-Vodă. Istoricul Neagu Djuvara, în cartea sa “Thocomerius-Negru Vodă”, afirma că “una din capeteniile românilor din regiunea Făgăraș, cu nume prezumtiv de origine cumana, Toktomer-Thocomerius, poreclit (ulterior?) Negru Vodă, coboară cu ceata lui în anii 1290, și își așază “scaunul” în orașul Câmpulung[1]. Presupunând că Negru Voda ar fi fost de origine Cumană, putem spune ca nu și-ar fi încredințat îngrijirea averilor sale decât unui apropiat (Grigore Venețianul), om de încredere, și el la rândul lui de origine cumană, și deci întreaga spiță a familiei Comanici ar fi de origine cumană.
Originea Cumană a lui Negru Vodă ar putea fi confirmată de multe izvoare istorice, și nu întâmplător Muntenia s-a numit la începuturile ei Cumania. În toponimia Moldovei și Munteniei, dar și a Transilvaniei de Sud, au ramas multe locuri care păstrează denumiri cum ar fi : Comani, Comana, Comanca, Comanesti, Teleorman, Caracal, Horez, Dărmănesti, Cozia, Ozun etc., dar și numele personal ori de familie cum e cazul nostru: Coman, Comaniciu, Comaneci. Pecenegii și cumanii constituiau așa-numite caste “pastoralo-militare” și există documente care îi consemnează pe pecenegii din zona Făgărașului ca participând adesea, pe lânga atribuțiile lor oficiale de “grăniceri”, ca mercenari sau voluntari pe lânga saxoni și români în armatele diferiților magnați locali din Transilvania. Se cunoaște că, cumanii refugiați în Țara Făgărașului, sunt cumani fugiți din calea lui Genghis Khan sau supraviețuitori ai luptelor cu acesta din sec. XII și au fost acceptați de regii Ungariei cu condiția convertirii la catolicism. De altfel, pe teritoriul de azi al așezării făgărășene Viștea de jos a existat chiar o episcopie catolică a cumanilor. Cumanii și pecenegii par a fi conviețuit în simbioză pașnică cu populația valahă/română, mulți din ei liberi și posesori de diplome nobiliare în Țara Făgărașului. În timp, au fost asimilați de populația valahă/romană sau ungară din zonă.
[1] Arhiva Orașului Brasov, Col. Schnell II, no. 168 – din colecția E. de Hurmuzaki, acte din arhivele ardelene XV, vol.1
[2] Ioan Pușcariu- Fragmente istorice despre boierii din Țara Făgărașului- Ed. Soc. Culturale Dragos Vodă, Cluj, 2006, p.169
[3] Nicolae Densusianu- Monument pentru istoria Tierrei Făgărașului- Tipografia Academiei Romane, București 1885, p.146
[4] Ioan Pușcariu- Fragmente istorice. Despre boierii din țara Făgărașului- Ed. Soc. Culturale Dragoș Vodă, Cluj, 2006, p. 583
[5] Ioan Pușcariu- Fragmente istorice. Despre boierii din țara Făgărașului- Ed. Soc. Culturale Dragoș Vodă, Cluj, 2006, p. 583
[6] Revista Cumidava XX- Brașov 1996- “Iosif Comănescu- Mărturisire” de Margareta Spânu, lucrarea originală aflată în arhiva primei scoli românești din Schei
[7] Arhiva Bisericii ortodoxe din Veneția de Jos
[8] Mihai Sorin Rădulescu- Genealogii- Ed. Albatross, București, 1999, p. 150
[9] Neagu Djuvara- Thocomerius-Neru Vodă, Ed. Humanitas, București, 2015
