SCURTĂ ISTORIE A BOIERILOR VENEȚIEI FĂGĂRAȘULUI

   Țara Făgărașului, ținutul unic din Transilvania, străjuit la sud de impresionantul zid al Munților Făgăraș, iar la nord de Oltul ce unduiește agale, este locul unde natura deosebit de frumoasă și oamenii deosebit de inimoși trăiesc perpetuu în veșnicia Satului. Este considerată cea mai frumoasă și întinsă entitate socio-politică a Transilvaniei, având cea mai numeroasă populație românească. Bogata ei istorie românească se reflectă în toponimia locală, în arhitectura caselor, în arhitectura Bisericilor și în vechile tradiții populare, Țara Făgărașului adăpostind nenumărate sate cu un trecut adesea uitat.

Harta Țării Făgărașului

   Într-unul din aceste sate însă istoria timpurilor îndepărtate a căpătat forța să iasă din nou la suprafață. Este vorba de satul Veneția de Jos sau Veneția Făgărașului cum îl numim noi, sat atestat cu acest nume încă din anul 1235, deci mai vechi de atât.

Țara Făgărașului

   Nu se poate vorbi de o istorie a satului Veneția, fără să vorbim de o istorie a Țării Făgărașului sau Țara Oltului. Este Terra Blahorum de Fugras, atestată documentar încă din anul 1222.

   Conform cercetărilor arheologice și toponimice se pare că existau încă din sec. IX câteva formațiuni prestatale formate din obști și uniuni de obști, ce puteau alcătui încă de pe atunci Țara Oltului, una fiind în arealul de nord-est al Țării Făgărașului, între Hoghiz și Părău, cuprinzând și zona Veneției. Se conturează astfel idea prezenței deja a unor conducători locali, precum și a unor fortificații strategice (Cetatea Comăna, în imediata apropiere a Veneției).

   Presiunea constantă a extinderii maghiare în zonele dominate de români de pe parcursul secolului XIII, ruperea de diverse teritorii românești ale Țării Făgărașului pentru a fi date cavelerilor teutoni, sașilor sau secuilor, precum și presiunea invaziilor mongole, duc într-un final la descălecatul conducătorului Negru-Vodă din Țara Făgărașului peste munți și formarea astfel a Țării Românești, moment plasat în jurul anului 1290.

   Boierii făgărășeni își au începuturile în timpul cât Țara Făgărașului a făcut parte din Țara Românească (sec XII-XIII). Foștii conducători locali devin boieri, adică stăpâni feudali de pământ și de supuși, nobili, având și unele atribuții militare. Deși apoi încorporată voievodatului transilvan, Țara Oltului și-a păstrat neștirbite instituțiile românești, astfel că vreme de peste 150 ani (1400-1550) domnii munteni fac danii și ridică numeroși făgărășeni în “boierit” în aceleași condiții ca în restul statului de la sud de munți. Se observă însă treptat (sec. XVI-XVII) tendința ca boierii să fie asimilați nobilimii ardelene, în care, prin catolicizare, unii se vor pierde. Rolul și însemnătatea boierilor au început să fie tot mai mult alterate, deformate și îngrădite, boierii devenind simpli reprezentanți cu rol militar, cu obligații stricte în acest sens sau chiar simpli țărani liberi. Boieritul devine temporar și revocabil, cu intenția clară de a înfrânge dorința boierilor de a-și afirma “noblețea” în Transilvania[1].

   Deși izolat transformată în țărănime liberă aservită, “boierimea” Țării Făgărașului, după cum spunea istorul D. Prodan, se va păstra în timp ca insituție specifică acestor meleaguri românești, menținându-se, dăinuind și evoluând, supraviețuind tuturor încercărilor.

   Așa a fost și cazul boierilor Satului Veneția de Jos, au supraviețuit!

   Autoritățile Cetății Făgărașului organizau din timp în timp așa-numite “conscripții”, pentru a stabili de câți ofițeri, soldați, și de ce armament și echipaj dispun “boierii” din Țara Făgărașului. O astfel de conscripție de la 1713, enumera în satul Veneția de Jos 29 de boieri, întrecut doar de Făgăraș, cu 31 de boieri[2]. Constatăm astfel ca Veneția era un important centru în secolele XVII-XVIII ce deservea Cetatea Făgărașului.

Harta Iosefină a Veneției la circa 1770

   În jurul anului 1860 în Veneția de Jos ajunge pretor (judecător) Ioan Cavaler de Pușcariu, un pasionat al istoriei neamului românesc. Acesta face o cercetare istorica în sat și transcrie textele diplomelor de înnobilare ce le gasește încă la fiecare familie. Astfel, dupa cercetări si mai aprofundate în mai multe sate din Țara Făgărașului, ajunge să publice renumita carte “Fragmente istorice. Despre boierii din Țara Făgărașului”. Datorită lui cunoaștem astăzi textul a cel puțin 24 de diplome de înnobilare din Veneția de Jos, diplome ce existau încă în sat la mijlocul sec. XIX, diplome ce dovedeau un statut de care localnicii erau mândrii și la care țineau cu prețuire. Ioan Cavaler de Pușcariu menționează astfel la acel moment, existența încă în sat a descendenților a 16 familii de boieri: Comanici (alias Komanics), Stoica (alias Sztojka, Stoika, Ztoika), Monea (alias Mone, Monia), Penci (alias Pencs, Penchy, Pencz), Clocoțan (alias Stoika Klokoczan), Popeneci, Rozorea, Cornea (alias Kornya), Bâță (alias Butza), Boer, Sasebeși (alias Szaszebesi), Vereș, Socaci (alias Szakacs, Zakach), Țintea (alias Czinte), Milea, Tempeș.

  

Fragment blazon reconstituit Ioannes Sztoika

   Din textele acestor diplome culese atunci, , distingem existența a 14 blazoane de înnobilare în Veneția Făgărașului. Nu toate blazoanele apucau să fie și desenate pe diplome, ele fiind doar descrise, deoarece nu toată lumea avea puterea financiară să plătească un Pictor acreditat scump care să și deseneze blazonul după text. La muzeu vă puteți delecta ochii cu reconstituiri ale tuturor blazoanelor de Also-Venicze.

   Se mai păstrează astăzi în original 5 diplome, datate 1630, 1651, 1669, 1671 și 1700, salvate ca prin minune! Puține muzee din țară (sau deloc) se pot mândri cu așa o colecție de diplome de înnobilare originale de sec. XVII-XVIII , iar importanța lor este una deosebită, deoarece toate sunt ale unor familii din același sat, date de Principi diferiți ai Transilvaniei, iar aceste familii încă au descendenți în Veneția de Jos! După cercetări nu foarte riguroase, s-a mai găsit existența a încă 3 diplome originale, în arhivele medievale ale Ungariei, obținând facsimile pentru expunerea la muzeu.

Diploma Kornya

 

Fragment transumpt după diploma Popa Ionask Monya

(sursa Arhivele Ungariei https://adatbazisokonline.mnl.gov.hu/)

   Până la momentul de față s-au găsit aproape 40 de documente referitoare la satul Veneția de Jos sau locuitorii săi, din care un total 26 de diplome de înnobilare, documente întinse ca perioadă de la 1235 la 1831, majoritatea covârșitoare a diplomelor fiind din sec. XVII.         Aproape toate documentele găsite au fost traduse și este uimitor ceea ce se poate descoperi citindu-le. Găsim astfel că în jurul anului 1480 un Solomon de Veneția ar fi avut funcția de boier Jude în Țara Făgărașului; într-un document din 1562 aflăm despre un anume Sztan Gregor și fiul său Stephan Monya morți în 1562 în luptele cu secuii răzvrătiți (luptând alături de  Ioan al II-lea Sigismund Zápolya);  Familia Pencz din sat era înrudită cu familia Principelui Transilvan Mailath sau că Ioannes Stoika la 1718 era Căpetenie în Principatul Transilvaniei și în Țara Făgărașului.

[1] Extrase din Seminarul Geografic D. Cantemir nr. 21-22/2002 – Ionel Boamfă – „Boierii din Țara Făgărașului în Evul Mediu”

[2] Ștefan Meteș- “Situația economică a românilor din țara Făgărașului”, Cluj, 1935, p.6